Greutăți și măsuri

Descrierea animalului

Vrabia de casă (Passer domesticus) este una dintre cele mai cunoscute și răspândite păsări la nivel global, fiind prezentă în aproape toate colțurile lumii. Această mică pasăre a devenit, de-a lungul timpului, simbolul vieții urbane, adaptându-se perfect la conviețuirea cu omul și la peisajele urbane.

Aspectul fizic al vrabiei de casă este caracteristic și ușor de recunoscut. Lungimea corpului său variază între 14 și 16 cm, având o greutate ce oscilează între 24 și 39,5 grame. Penajul masculilor este ușor de distins prin prezența unor pete negre, mari, pe gât, ce contrastează cu zona alb-gri de pe obraji și cu partea inferioară de un gri deschis. Spatele este acoperit de penaj în nuanțe de maro și negru, creând un aspect pestriț. Femelele și tineretul au un penaj mai puțin strălucitor, predominant maro-gri, ceea ce le oferă un camuflaj eficient împotriva prădătorilor.

Vrabia de casă este cunoscută pentru dieta sa omnivoră, având o preferință pentru semințele de cereale, dar nu ezită să includă în meniul său și insecte, mai ales în perioada de creștere a puilor. Adaptabilitatea la diverse surse de hrană a jucat un rol crucial în răspândirea și prosperitatea acestei specii în medii urbane.

Comportamentul social al vrabiei de casă este un alt aspect fascinant. Aceste păsări tind să formeze grupuri mari, în special în afara sezonului de reproducere, când se adună în stoluri zgomotoase, care pot număra chiar și sute de indivizi. Comunicarea între vrăbii este vitală, acestea folosind o varietate de sunete pentru a-și exprima starea de spirit, a avertiza despre pericole sau a-și atrage partenerii.

Reproducerea vrabiei de casă este un proces interesant, perechile formându-se adesea pe viață. Cuibul, construit de ambele sexe, poate fi amplasat într-o varietate de locuri, de la crengi de copaci și deschideri naturale, până la nișe în clădiri sau sub acoperișuri. Femela depune între două și cinci ouă, pe care le incubează timp de aproximativ două săptămâni. Ambii părinți sunt implicați în hrănirea puilor, care părăsesc cuibul după încă două săptămâni.

Deși vrabia de casă este considerată o specie cu risc scăzut de dispariție la nivel global, anumite populații au înregistrat scăderi semnificative, motiv pentru care conservarea habitatului urban și rural devine esențială pentru supraviețuirea acestei specii adaptabile, dar vulnerabile. Rolul vrabiei de casă în ecosistemele urbane este valoros, aceasta contribuind la controlul populațiilor de insecte și la diseminarea semințelor, având astfel un impact pozitiv asupra biodiversității locale.